021 410.16.81, 021 410.25.50, 021 410.09.57 | Fax: 021 314.18.26 [email protected]

Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6, a demarat lucrările de amenajare a celui mai mare parcaj amplasat la sol din sector. Noul parcaj, cu o capacitate totală de peste 180 de locuri de parcare (dintre care 8 destinate persoanelor cu dizabilităţi), este situat pe Aleea Romancierilor nr. 8, în apropierea Bulevardului Timişoara.

„Construirea acestei noi parcări de reşedinţă, alături de celelalte măsuri de sistematizare a circulaţiei în Cartierul Drumul Taberei, va contribui la o mai bună fluidizare a traficului. Locurile de parcare vor putea fi utilizate de riverani, prin contract de închiriere, după ce vor fi încărcate pe platforma online parcari.adps6.ro”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Lucrările de amenajare a noului parcaj, în suprafaţă de 4.500 mp, urmează să fie finalizate în termen de aproximativ 30 de zile, astfel că, din luna august 2019, locurile vor putea fi accesate de membrii comunităţii.

Spaţiul verde din jurul parcajului (aproximativ 2.600 mp) va fi, de asemenea, reamenajat prin plantarea de gard viu, a unui arbore pentru fiecare patru locuri de parcare, plante la sol și sistem automatizat de irigaţii.

Pentru a nu crea disconfort locuitorilor zonei, NU vor fi folosite utilaje de mare capacitate şi NU vor fi utilizați cilindri compactori vibratori.

  • Două noi parcaje de reşedinţă, în amenajare pe strada Muniţiei şi strada Pirotehniei

În paralel, ADPDU Sector 6 a demarat lucrările de amenajare a două noi parcaje de dimensiuni mai mici în Cartierul Militari, pe strada Muniţiei nr. 31- 35 şi pe strada Pirotehniei FN, cu o capacitate totală de 46 locuri (dintre care 4 locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi). Conform graficului de lucrări, acestea vor fi finalizate până la sfârşitul lunii iulie 2019, urmând ca apoi să fie puse la dispoziţia locuitorilor Sectorului 6 prin intermediul sistemului electronic de atribuire a locurilor de parcare. În plus, la finalizarea lucrărilor, vor fi refăcute şi spaţiile verzi din jurul parcajelor pe o suprafaţă totală de 1.350 mp.

Recent, ADPDU Sector 6 a mai finalizat amenajarea a trei noi parcări de reşedinţă, pe strada Cheile Orzei (45 locuri), pe strada Preciziei (12 locuri) şi pe Aleea Parva (11 locuri).

  • Atribuirea locurilor de parcare în Sectorul 6 se face în sistem electronic, online: www.parcari.adps6.ro

Începând cu 15 aprilie 2019, administrația locală a pus la dispoziția cetățenilor Sectorului 6 o nouă platformă online dedicată, pentru dobândirea unui loc de parcare în cadrul parcajelor de reședință din sector. Prin intermediul acestei platforme online, fiecare cetățean al Sectorului 6 introduce adresa de domiciliu, iar aplicaţia deschide automat harta locurilor de parcare disponibile pe o rază de 30 de metri de jur-împrejurul imobilului în care locuieşte. După completarea câmpurilor electronice cu datele cerute despre numărul de înmatriculare al autoturismului, marca auto, e-mail şi numărul de telefon, aplicaţia generează solicitarea electronică. Pentru o adresă de domiciliu se poate aloca doar un singur loc de parcare.

La nivelul Sectorului 6, sunt disponibile aproximativ 41.000 de locuri de parcare de reședință.