Home

Reabilităm trotuarul sudic al Parcului Drumul Taberei

Știri

Reabilităm trotuarul sudic al Parcului Drumul Taberei

2024-01-16

Continuăm să dăm o nouă înfățișare locurilor distruse sau sufocate de mașini, precum a fost și trotuarul sudic al Parcului Drumul Taberei. Rând pe rând, intervenim cu reparații și amenajări de calitate peste tot unde este nevoie.

Dacă până nu demult, trotuarul era rupt, valurit, acum, după ani la rândul în care a fost lăsat să se distrugă, va fi complet schimbat, oferind trecătorilor posibilitatea de a se plimba și de a circula civilizat, bucurându-se de spațiu suficient, fără teama de a se accidenta sau de a se lovi de mașinile ce odinioara blocau accesul.

Trotuarul aflat între str. Brașov și str. Râul Doamnei beneficiază de reparații complexe, începute în septembrie 2023, astfel că va fi transformat într-o zonă ce va avea parte de multiple schimbari radicale:

  • trotuar reabilitat si extins, pe o lungime de 880 de metri liniari
  • sistem de canalizare pentru ape pluviale reabilitat
  • spații verzi refăcute, atât din aliniamentul străzii, cât și cele adiacente locuințelor;
  • pământ vegetal necesar plantelor
  • plantări de copaci și de plante
  • sisteme de irigații automatizate, cu senzori de umiditate;
  • sistem de iluminat
  • suporturi pentru biciclete și mai multe tipuri de bănci.

Anul trecut, s-a lucrat pe buclă, tot la trotuare și la scuar, pe o suprafață de 18.231 de metri pătrați și o lungime de 2.220 de metri liniari, unde s-au pus stâlpi, s-au plantat copaci, flori, mobilier urban.

Orașul ca parc

„Implementăm conceptul de oraș-parc în tot Sectorul 6. Estimez ca pe la sfârșitul lunii martie să finalizăm Drumul Taberei. În Militari deja este în implementare și am dat deja în lucru (e în proiectare) Calea Crângași și Prelungirea Ghencea.

Tehnologia folosită este ca și cum ai face un parc nou: aducem pământ fertil, tragem irigații, punem iluminat public, mobilier stradal, plantăm arbori și plante perene autohtone. Și vorbim de hectare nu de amenajări punctuale. Folosim exclusiv culori întâlnite in natură: verdele plantelor, maroul pământului, griul sau bejul pietrelor”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

Ne dorim ca sectorul în care trăim să fie cât mai verde și mai curat. Orasul ca un parc este un concept pe care dorim să-l dezvoltăm tot mai mult, pentru ca în final, să ne putem bucura de frumusețea naturii, de beneficiile aerului curat, de răcoarea arborilor și de frumusețea plantelor