Home

Amenajare parcări biciclete

Investiții

Amenajare parcări biciclete

2022-07-31

Susținem transportul alternativ prin orice mijloace, așa că am construit parcări de biciclete, știind cât de greu este să depozitezi una într-un apartament, la bloc.

Primele patru astfel de parcări din București au fost deschise în Sectorul 6, în 31 august. Au fost create 100 de locuri pentru biciclete, între blocuri, la 1-2 km de metrou, pe patru străzi: Vintilă Mihăilescu nr.12, Ghirlandei nr.50, Aleea Râmnicel nr. 2 și Bd. 1 Mai nr.26.

Accesul este securizat și se face cu cartele, iar bicicletele sunt supravegheate video.

"Le-am pus la circa 1-2 km de stațiile de metrou, în sprijinul conceptului "last mile", în zone cu blocuri, pentru că bicicletele sunt dificil de ținut în apartament. astfel de parcare are 25 de locuri. Dacă există cerere, vom mai face și le vom bugeta și pentru anul viitor", a explicat primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu.

Cererile pentru locurile de biciclete se depun la Administrația Comercială Sector 6, iar alocarea lor se face în ordine cronologică. Pot fi alocate două locuri de parcare pentru fiecare adresă de reședință.

Solicitările pentru prelungirea contractului se vor face cu 60 de zile înainte de expirarea contractului, cu plata aferentă pe un an întreg.