Transformăm Grozăveștiul într-un cartier modern și civilizat!
Astăzi, primarul Ciprian Ciucu și echipa ADPDU Sector 6, împreună cu colegii de la Investiții și Poliția Locală au fost pe teren, în intersecția străzilor Miorița cu Economu Cezărescu, pentru a găsi soluții la problema mașinilor parcate haotic și a traficului sufocat.
Soluția de urgență: Săptămâna viitoare eliberăm intersecția, instalăm jardiniere și stâlpișori pentru a asigura o circulație mai ușoară și fără blocaje.
Planul pe termen lung: Pe măsură ce continuăm lucrările, vom transforma această zonă într-o piațetă frumoasă, cu flori și copaci, perfectă pentru locuitori și studenți.
CIPRIAN CIUCU: „ÎN 6 LUNI, GROZĂVEȘTI VA FI UNUL DINTRE CELE MAI CIVILIZATE ȘI CĂUTATE LOCURI!”
„Lucrările merg încet. Da, așa este, din două motive, cumulat:
1. Am decis sa lucrăm stradă cu stradă, chiar dacă va dura mai mult, inconfortul să fie parțial, nu în tot cartierul;
2. În acest an avem probleme serioase cu banii, Guvernul ne-a alocat mai puțini bani anul trecut cu 174 de milioane de lei (!!!), avem datorii inclusiv la firma care lucrează aici, nu le putem cere un ritm de lucru mai rapid.
Dar, cu toate acestea, vom finaliza toate lucrările în cca. 5 luni, deci cândva prin iunie vor fi gata.
Trotuarele vor fi eliberate de mașini. Nu stau la discuții, 80% din ceea ce este parcat pe trotuare, sunt mașini înmatriculate în afara Bucureștiului. În zonă sunt parcări suficiente, se pot achiziționa.
Studenții, elevii și profesorii unităților de învățământ din zonă au la dispoziție metroul și transportul în comun la cca. 5 minute de mers pe jos de oriunde din cartier. La fel și angajații firmelor din zona.
Când vom finaliza lucrările cartierul va arata civilizat, bine organizat, cu mai mulți arbori, pietonalizat, potrivit pentru terase și o viață de comunitate de calitate.
Cei de la case, vor putea parca în alveole, în fața caselor lor.
Cei care s-au apucat să ne atace proiectul in justiție ca nu au ei loc de parcare pe strada, pe trotuare, își pierd timpul.
Miza este de a civiliza acest cartier, am promis asta, de a elimina haosul. Acum arată groaznic. În 6 luni va fi unul dintre cele mai civilizate și căutate locuri.
P.S. În cca. 2 ani cartierul va avea și o școală dedicată și în cca. 3 ani o grădiniță”, a anunțat primarul Ciprian Ciucu.
Ce se lucrează în Grozăvești?
-se refac benzile de mers pentru mașini și trotuarele;
-se montează pavele antiderapante și guri de scurgere pentru apa pluvială;
-se plantează arbori și se organizează alveole pentru parcări civilizate;
-se regândește traficul prin implenetarea de sensuri unice și stâlpișori care împiedică parcarea pe trotuare.
Străzi deja modernizate: Corvinilor, Alexandru Borneanu, Ranetti, Iacobescu și Intrarea Ochiuri.
Continuăm pe Atanasie Stoicescu, Drajna, Ion Topor și altele, cu termen de finalizare în vară!
Un cartier pentru oameni, nu pentru haos!
Se vor elibera trotuarele de mașini parcate ilegal și se vor asigura mai multe spații verzi și zone pietonale pentru comunitate.