Home

Cum arată Parcul Liniei FAZA II și ce facilități oferă vizitatorilor

Știri

Cum arată Parcul Liniei FAZA II și ce facilități oferă vizitatorilor

2024-04-28

Parcul Liniei faza II (între mall Plaza și AFI Cotroceni) s-a deschis astăzi, iar vizitatorii au avit parte de experiențe inedite, plăcute. Este singurul parc din București cu pădure urbană și spații de lucru în aer liber. Vorbim de cinci foișoare smart, dotate cu prize și WiFi, care vă permit să înlocuiție conceptul “work from home” cu “work from park” și, în același timp, să lăsați copiii să se bucure de joacă în aer liber.

“Ceea ce înainte era o groapă de gunoi, a devenit un frumos parc în Cartierul Militari. Parcul Liniei a ajuns la opt hectare, îl face cel mai mare parc din Bucuresti deschis după Revoluție. Un spațiu verde cu foarte multe facilități de relaxare, avem o pistă de biciclete de 1,5 km, care face legătura din Lujerului și Bd. Doinea Cornea, avem locuri de joacă pentru copii, aparate pentru sport în aer liber, mese, oamenii pot sa vină să facă un picnic chiar aici.

Avem mese de pingpong, de teqball, multe facilități, acest parc din București poate să devină un parc de referință de acum înainte. Avem foișoare în care oamenii pot veni să lucreze în aer liber, au Wi-Fi, au electricitate, au și umbră”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Alături de pădurea urbană care numără aprox. 1.000 de arbori nou plantați, în Parcul Liniei ne putem bucura de oxigenul oferit de alți 900 de copaci și umbra lor pe parcursul verii.

CE FACILITĂȚI OFERĂ PARCUL LINIEI FAZA II

  • pistă de biciclete de 585 de metri, în continuare celei din Faza I;
  • pădure urbană de 1 ha, cu 900 de arbori: brazi, pini, tei, salcâmi, pruni, arbori de lalea; etc. Este prima pădure urbană într-o zonă intens locuită. În afară de pădure, alți 550 de copaci au fost plantați în Faza II a parcului, iar 350 de arbori au fost plantați în Faza I;
  • 2.500 de arbuști și mii de flori;
  • suprafața spațiului verde e de 5.093 mp, cu sistem automatizat de irigații;
  • pe o bucată de 5.000 mp, care a fost denumită Liniei II bis, au fost amenajate doar alei încadrate de spațiu verde;
  • pumptrack (267 mp);
  • fântână drydeck (64 mp);
  • locuri de joacă;
  • zonă de fitness și de hamace;
  • 5 foișoare smart, dotate cu prize și WiFi;
  • bănci de mai multe tipuri;
  • cișmele;
  • 3 rastele de biciclete;
  • 6 pergole metalice;
  • panou informatic.